În comuna Marginea, obiceiurile legate de moarte cunosc şi ele o mare bogăţie şi varietate şi impun colectivităţii rurale norme obligatorii de conduită în viaţa socială şi de familie, stabilite prin tradiţie şi transmise de la o generaţie la alta. Aceste obiceiuri oferă „soluţii” pentru reintrarea în normal a vieţii, atunci când moartea zdruncină structurile şi rânduielile sale.
Aflat pe patul de moarte, omul se îngrijeşte de sufletul său, de care va răspunde la Judecata de Apoi, prin spovedanie, împărtăşanie şi Sfântul Maslu.
Mortul este „scăldat” (îmbăiat), apoi îmbrăcat cu hainele pregătite din timp pentru moarte (în trecut se foloseau schimburile de la cununie) şi aşezat pe o masă aşternută cu scoarţe frumoase, peste care se pune un ţol de lână, o pânză şi o pernă. Mortul este aşezat cu capul spre răsărit şi cu picioarele spre uşă. Mai demult, îmbrăcămintea mortului o constituia costumul tradiţional fabricat în gospodărie. Bărbaţilor li se punea „cuşma” alături pe pernă, iar femeile erau „îmbrobodite” cu „tulpan” şi „pânzătură”, indiferent de vârstă. Tinerilor morţi necăsătoriţi li se puneau însemnele mirilor (fetei coroniţa pe cap, iar flăcăului floare în cuşmă). Obiceiul de a îmbrăca mortul în costumul tradiţional se practică astăzi mai ales în cazul oamenilor bătrâni şi mai rar a celor tineri.
În mâna dreaptă a mortului se pun bani (ca să aibă cu ce plăti „vămile”), iar mâinile sunt puse una peste alta pe piept. Deasupra lor se pune o iconiţă, iar alături se aşază o lumânare în formă de colac, numită „toiag”, care se aprinde numai în anumite momente ale ceremonialului funebru. Mortul este acoperit cu un giulgiu negru sau cu o pânză albă (în trecut).
Decesul unui membru al colectivităţii este anunţat în mai multe moduri: se trag clopotele la biserică în anumite momente ale zilei, se aduc de la biserică o cruce şi un sfeşnic cu trei lumânări care se aşază la capul mortului.
Comportamentului familiei în aceste momente este unul specific: îmbrăcarea hainelor negre, a „tulpanului” negru (de către femei), despletirea părului femeilor, descoperirea capului şi lăsarea bărbii la bărbaţi, acoperirea oglinzilor din casă.
Cel dispărut se ţine trei zile pe masă, timp în care are loc „priveghiul”: rudele, prietenii, dar şi străinii vin cu „lumină” (lumânare) şi bani la mort şi sunt alături de familia îndoliată care îşi boceşte mortul acompaniată de muzica de jale a trâmbiţei şi a fluierului. Comportamentul din timpul priveghiului respectă anumite norme de conduită păstrate prin tradiţie (nu se salută în casă, se discută despre viaţa decedatului etc.).
Obiceiul participării tinerilor necăsătoriţi în număr mare la priveghiul mortului s-a pierdut cu timpul, iar jocurile practicate de aceştia pentru a degaja atmosfera sumbră din casă au dispărut.
În comuna Marginea, mortul este jelit prin bocete şi nu prin cântece ceremoniale funebre. Rostite de multe ori pe zi, noaptea la priveghi sau în timpul înmormântării, bocetele sunt adaptate la vârsta, prestigiul, familia şi mai ales biografia mortului. Astfel, există bocete de copil, de fată, de flăcău, de părinţi, de bătrâni. Cele mai multe bocete sunt improvizaţii pe anumite teme (moartea, tinereţea pierdută, despărţirea de familie etc.) şi exprimă durerea acută provocată de moartea celui drag.
Mortul se pune în „raclă” (sicriu), căreia mai demult i se făceau două ferăstruici în partea dreaptă, pentru ca sufletul să aibă pe unde intra în trup la cea de a doua Înviere.
Înmormântarea se face a treia zi după deces. Legarea cu ştergare este un obicei prezent nu numai la naştere şi la nuntă, dar şi la înmormântare, cu deosebirea că „legătorile” sunt ţesute diferit pentru ceremonialul funebru. Sunt legaţi cu ştergare sau „tulpane” bărbaţii care aduc praporele de la biserică, care duc pomul şi paosul, caii de la căruţa care duce mortul, unele rude ale mortului. De asemenea, sunt legate cu „tulpane” sau ştergare femeile care ajută familia îndoliată la pregătirile de înmormântare. Peste capacul sicriului se aşază patru traiste şi patru ştergare pentru oamenii care „slobod” mortul în groapă.
Rudele mortului dau „de pomană” fiecărui participant la ceremonial câte un colac şi o lumânare, rostind formula „De sufletul lui cutare”, iar aceştia rostesc: „Bogdaproste. Dumnezeu să-l ierte!”.
După slujba religioasă efectuată de către preot în casă, mortul este scos afară şi aşezat pe două „laiţe” mici. După scoaterea mortului, în camera în care a fost ţinut acesta se sparge o cană sau o oală de lut şi se închide repede uşa (pentru a îndepărta moartea din familia respectivă). Afară, rudele mortului dau de pomană peste raclă la cunoscuţi sau la oamenii săraci animale (găină, viţel, oaie, vacă) sau haine ale mortului (trăistuţe, cămăşi etc.).
În drum spre biserică, mortul este însoţit de convoiul funerar format din oamenii care duc praporele, pomul, coliva şi paosul, căruţa cu mortul, rudele mortului şi ceilalţi participanţi. Mai demult, mortul era transportat cu carul cu boi sau cu sania (iarna). Conform ritualului religios, preotul face „stări”, iar rudele dau peste sicriu bani mărunţi pentru sufletul celui mort la copiii care însoţesc convoiul.
În biserică, mortului i se face slujba religioasă a „prohodului”, după care rudele dau „sărutarea din urmă” pe fruntea mortului, care este apoi dus în cimitir pentru a fi depus în groapă. Este momentul când preotul pecetluieşte mormântul prin stropirea sicriului cu vinul din paos, iar rudele aruncă câte o mână de ţărână asupra sicriului (ca „să-i fie ţărâna uşoară”). Groparul primeşte de pomană un colac, o cană şi un ştergar, iar în trecut primea şi o găină peste groapă. Cu apa din cana primită, groparul spală mâinile rudelor din familia mortului (ca să nu le „amorţească” mâinile). Cei prezenţi la înmormântare sunt chemaţi de familie acasă, la „praznic” care este masa oferită în cinstea mortului.
La praznic se dă de pomană mâncare şi băutură în funcţie de starea materială a familiei îndoliate. Ca şi în alte regiuni ale ţării, înmormântările din Marginea au un caracter creştin, păstrând rânduiala stabilită de Biserică şi au ca scop virtutea milosteniei („a pomenii”), bazându-se pe credinţa că cei vii pot ajuta prin rugăciuni şi fapte bune sufletul celui plecat în veşnicie, să se integreze în locaşul cuvenit. În cadrul ceremonialului funerar, pomul, paosul şi coliva îndeplinesc rolul de „pomeni” pentru sufletul decedatului.
Pomenirea mortului nu se termină odată cu înmormântarea, ci se continuă prin praznicele ulterioare organizate de familie la anumite perioade de la deces (la nouă zile, la şase săptămâni, la un an şi la şapte ani). În comuna Marginea nu se foloseşte termenul de „moşi” cu referire la pomenirile morţilor, ci se vorbeşte despre „sâmbetele morţilor”, care sunt respectate conform calendarului bisericesc. În vremurile de demult, femeile coceau „colăcei” pe care îi dădeau de pomană în sâmbăta morţilor copiilor sau duceau foarte de dimineaţă o găleată de apă unui vecin (se crede şi astăzi că morţilor le este sete mereu).
Obiceiurile legate de viaţa de familie din comuna Marginea fixează din pruncie şi până la bătrâneţe norme de viaţă care dau un caracter de permanenţă şi stabilitate colectivităţii rurale. Aceste obiceiuri reflectă concepţia despre viaţă şi moarte a locuitorilor, o anumită filozofie populară conform căreia factorul activ care reglementează întregul mers al vieţii sociale este optimismul, încrederea în forţa colectivităţii rurale. Totodată, ele evidenţiază un simţ al umorului, al ironiei şi al înţelepciunii care şi-a pus mereu amprenta unică pe civilizaţia populară din Bucovina.

Lasa un comentariu

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

FireStats icon Powered by FireStats