Legenda oalei negre de lut

Mărginenii au avut bunăvoința de a ne oferi spre cunoaștere câteva dintre perlele tradițiilor lor populare. Astfel, legenda oalei negre de lut are o semnificație specială pentru locuitorii comunei Marginea.

Se spune că odată, e mult de atunci, pe când erau multe poveşti, în lume trăia un împărat care avea o fată pe nume Ulcica.

Era lumina ochilor lui şi ceea ce îşi dorea avea. Răsfăţată de toţi curtenii fata creştea fără nicio grijă.

Începutul lui decembrie a fost foarte geros, iar înţelepţii au atenţionat curtea că tot aşa va fi vremea timp de zece săptămâni.

Nu era nicio problemă pentru că împărăţia era bogată şi mâncare din belşug.

După Anul Nou, însă, s-au întâmplat lucruri ciudate. În prima zi, împărăteasa a plâns fără niciun motiv, iar înţelepţii i-au spus că nu e bine sa plângi în prima zi a anului pentru că e semn de nenorociri.

Şi, parcă din senin, s-au pornit vânturi şi viforniţe că nici geamurile nu mai stăteau închise. Împăratul a chemat înţelepţii. În palat era întuneric, doar câteva lumânări pâlpâiau. Acestea le-au atras atenţia vrăjitorilor. S-au cutremurat deodată şi au spus că este aducătoare de rău picătura de ceară ce se prelige pe lumânare. L-au vestit mari nenorociri şi au dispărut înfricoşaţi când Străchinuţă, căţelul fetei, a urlat cu ochii spre răsărit.

Într-o zi, pe neaşteptate, mama sa a murit. Tatăl s-a schimbat într-un om supărăcios şi tăcut. După două săptămâni a murit şi el.

Biata fată trăia singurică, fără dragoste, fără mângâiere. Curtenii nu o puteau ajuta cu nimic. Ochii mari, negri erau tulburi, părul auriu ca spicul grâului copt îşi pierduse strălucirea, iar faţa albă ca laptele trăda suferinţă. Trupul ei devenise atât de subţire, că-l puteai cuprinde cu mâna.

Răul a continuat şi mare parte din livezi au ars, rămânând în urmă un lut moale şi negru.

Supărată, Ulcica a cerut ajutorul înţelepţilor şi a vrăjitorilor. Din păcate aceştia au refuzat.

Până la urmă a ajuns la  Sfânta Duminică. I-a spus că nu are voie să o ajute, dar a învăţat-o ce să facă. Împărăţia trebuia să o salveze singură altfel vor avea necazuri. I-a spus să vină a doua zi şi să îi spună ce a visat numai să fie foarte atentă să nu îşi pună pe dos cămaşa de dormit.

Obosită, Ulcica a uitat sfaturile Sfintei Duminici şi a îmbrăcat cămaşa pe dos. Dimineaţă a mers într-un suflet să îi povestească, pentru că îşi visase părinţii într-un câmp verde, mănos. Bătrâna i-a spus că norocul i s-a întors spre rău din cauza cămăşii purtate pe dos. Mai avea o singură şansă.

A doua zi, Ulcica a venit din nou şi i-a spus că a visat pământul cel negru rămas după foc. Acesta îi vorbea iar vocea semăna cu cea a părinţilor. Sfânta Duminică nu i-a spus mare lucru ci doar să se gândească ce ar putea face din lut pentru a hrăni oamenii.

Împărăţia mergea din ce în ce mai greu, iar oamenii nu aveau ce mânca. De aceea Ulcica era din ce în ce mai răpusă de griji.

O ploaie rece începu să cadă peste împărăţie şi toate mergeau anapoda. Animalele mureau de foame iar copiii mici plângeau din lipsa laptelui. Iarba fusese pârjolită, iar vitele nu aveau ce mânca.

Disperată, Ulcica a mers prin ploaie pe câmpul negru, s-a aruncat la pământ şi a plâns. Ştia de la părinţii ei că poartă noroc să umblii prin ploaie, dar parcă nu mai credea în nimic. A strigat durerea multă vreme, iar când şi-a revenit în jurul ei era soare. În mână avea o oală frământată din lutul negru pe care stătea. Cu uşurinţă a putut distinge trasături şi însuşiri umane: oala avea buză, gură, gât, burtă, toartă, mână.

A dus oala la palat, dar şi-a dat seama că nu o poate folosi. Curtenii au făcut focul în sobă cu gândul să o bucure pe Ulcica. O vedeau cum se stinge din zi în zi. Căldura, însă, a început să înmoaie oala, iar fata s-a supărat şi mai tare. Toarta era moale, buza nu se mai vedea, iar gura se îngustase. A încercat să o repare apropiindu-se mai tare de cuptor. Din cauza oboselii a adormit.

A doua zi când s-a trezit, curtenii o înconjurau. În mână ţineau oala neagră. Au turnat vin şi au servit-o. Ulcica a întrebat cum au reuşit să facă oala tare. Ei i-au povestit cum, adormită pe jumătate, ea a scăpat oala în focul lângă care dormea. Au scos vasul abia după câteva ore pentru ca să nu facă zgomot. Atunci au constatat că e tare şi bună de folosit.

Fata s-a bucurat foarte tare, amintindu-şi cuvintele din vis ale lutului negru: ,,neavând suflare divină, punem vasele la ars pentru a dăinui”.

A pus oamenii la lucru, au făcut oale negre de lut pe care le-au vândut foarte repede.

Astfel, ascultând glasul inimii, Ulcica a salvat împărăţia cu ceea ce părea că îi aducea pierzare: lutul negru rămas după foc.miami rentalincall servicetradingyandex продвижениесетевой фильтр купитьprestigeoption binary broker

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *