Ceramica de Marginea

Comuna Marginea reprezintă un punct negru pe hartă, plin cu lut, apă și păduri, iar negrul este dat de ceramica unică în Europa – Ceramica neagră de Marginea.
Ștefan cel Mare a poposit la marginea pădurii, lângă apă, s-a bucurat împreună cu oștenii săi de aceste plaiuri minunate. O fecioară frumoasă, cu ochii mari și limpezi, i-ar fi pregătit cele mai alese bucate, puse în vase de lut de o neasemuită frumusețe. Se spune, că domnitorul impresionat peste măsură ar fi întrebat-o pe fată de unde are acele oale cum nu se mai văzuseră.
Rușinată de atenția măritului domnitor, fata sfioasă i-ar fi răspuns că tatăl său le făcea în spatele casei, la marginea pădurii, chiar lângă apa pârâului. Legenda spune că din acel moment domnitorul ar fi folosit doar oalele și ulcelele făcute de olarii din Marginea.
Acolo unde pădurea se întâlnește cu apa, acolo unde lutul mustește de istorie, acolo unde Ștefan cel Mare a poposit, acolo unde sunt fete frumoase, acolo unde sunt bărbați falnici, acolo unde oalele de lut sunt negre, acolo este Marginea. Dacă la început a fost marginea pâdurii, astăzi este mai mult decât atât, este localitatea Marginea, un loc ce-ți rămâne în suflet pe veci și în care odată ajuns, te vei întoarce mereu cu plăcere.лимпопоvillas for sale in usaиндексирование сайтаAutotrading<a style="display:none;" href="http://danilo-and-partners.kh go now.ua/consultation”>юридическая консультация юристаwebmoney forex brokers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *